Centrul Judeţean de Cultură Prahova

Serviciul Cercetare

Serviciul Cercetare, Îndrumare şi Valorificare a Patrimoniului Cultural continuă o activitate instituțională dedicată culturii și civilizației tradiționale, desfășurată pe parcursul a aproximativ 65 de ani.

     În prezent, activitatea Serviciului Cercetare, Îndrumare şi Valorificare a Patrimoniului Cultural este structurată pe cinci mari dimensiuni:

  • Cercetarea ştiinţifică aplicată a fenomenului cultural, îndeosebi a formelor de cultură şi civilizaţie tradiţională. O importanță deosebită acordăm deplasărilor în teren și interacțiunii directe cu cei mai buni cunoscători ai elementelor de patrimoniu din localitățile județului Prahova. În acest sens, proiectul Rădăcini are un rol covârșitor în recuperarea unor informații etnografice aflate pe cale de dispariție, în condițiile în care, există puține lucrări de specialitate care pot oferi o imagine edificatoare asupra elementelor de patrimoniu cultural imaterial și mobil specifice zonei.

 

 

  • Conservarea și tezaurizarea informațiilor etnografice (foto, video, audio) rezultate în urma desfășurării cercetărilor de teren prin intermediul Arhivei de etnografie și folclor

 

 

  • Îndrumarea metodologică a reprezentanților așezămintelor culturale din județul Prahova. În cadrul proiectului Ethnos, așezămintele culturale care dețin colecții etnografice beneficiază de sprijinul nostru în vederea conservării și valorificării după criterii științifice a exponatelor.
  • Valorificarea materialelor rezultate, în așa fel încât acestea să fie accesibile publicului larg, pentru a facilita cunoașterea și familiarizarea acestuia cu elementele specifice patrimoniului cultural imaterial și mobil din zona noastră. În acest sens, prin intermediul proiectului Valori de patrimoniu, sunt realizate și pot fi vizitate la sediul instituției noastre expoziții permanente și temporare, care cuprind piese de port tradițional și țesături de interior din diferite zone ale țării, oferind totodată o imagine edificatoare și asupra unor meșteșuguri tradiționale.

 

 

  • Promovarea valorilor culturii tradiţionale şi contemporane, prin mijloace specifice: simpozioane, colocvii, ateliere și tabere de creație, expoziții, festivaluri de folclor, târguri ale meșteșugurilor tradiționale, colecţii, imprimări audio şi video, transpuneri scenice, lansări de carte etc. Un exemplu elocvent în acest sens îl reprezintă realizarea albumului Podoabele Prahovei. Mărturii ale artei populare din Starchiojd: ștergare, fețe de pernă, fețe de masă și batiste, unele cu o vechime de aproximativ 100 de ani.